Viitorii poeti

Statea la coltul strazii marelui oras
Intins pe jos murdar si nevazut
Un orb cu chip solemn si plin de curaj
Un orb parca adus din veachul trecut

Asa de umilit intindea o mana-n zadar
Asa de trist cersea o bucata de paine
Dar fiind asa de sarac si murdar
Era privit mai rau ca un caine

Nimeni nu ii dadea o vorba buna
Nimeni nu il privea cu mila
Lume pagana si nebuna
Il priveau plini de ura si sila

Dar intr-o zi un copil mic si frumos
Statea langa el si manca cozonac
Si acest copil cu suflet milos
Se apropie incet de orbul sarac

Cu ochii lui asa de dulci privea
Spre orbul intins ce sta cu mana-n-tinsa
Spre batranul nevinovat ce cersea
Spre orbul suparat cu inima aprinsa

Si copilul ii intinse cozonacul
Cu chipul temator ca un fugar
Ce bucurie pe orb caci saracul
Nu mai sta cu mana intinsa-n zadar

Si-a dat seama ca lumea e buna
Si mare ca crengile unui falnic copac
Pentru ca Dumnezeu i-a trimis din luna
Aceasta bucata de cozonac

Asa e uneori in lumea celor mari
Semenii nostri pot si muri
Pentru ca noi suntem rai si avari
Nu mai avem inimi de copii

Sa fim buni atat ne-a ramas
Sa fin uniti si buni ca fratii
Si in umbra ultimului nostru pas
Vom ramane falnici ca imparatii