De-as fi doar eu pe aceasta lume
Nestingherit si liber tot mereu
M-as lepada de propriul nume
Si m-as juca de-a Prometeu
De-o stanca in mare incatusat
As plange si m-as zbate firos
As fi inca un Prometeu uitat
Si torturat de timpul pacatos
Zi de zi si vesnic va sa vina
Un vultur auriu cu chip de zeu
Sa imi manance ficatii pe lumina
Ca pe intuneric sa creasca iar mereu
Intr-un final cand o sa treaca
Atatea secole de chin si de dureri
Stanca de care sunt legat sa sparga
Jugul pe care-l port de atatea veri
O dulce libertate bun venit
In ziua mea eu ma intorc la tine
Desi mult mai batran si chinuit
In sanul tau ma simt mai bine
Tot singur pe pamant sunt si acum
Dar parca nu imi place singur pe vecie
As vrea sa o apuc pe vechiul drum
Sa pot gusta si eu o bucurie
Iata-l azi cum porneste bietul eu
In cautare oamenilor ce lipsesc
Eu care ma jucam de-a Prometeu
Mi-am dat seama ca trebuie sa iubesc
Si pleaca toti si pleaca fiecare
Pe drumul lor tocit de atata pas
Doar eu raman caci eu nu am carare
sunt doar nenorocitul
Ce-n urma a ramas
Toti pomii primaveri se sting incet si mor
Si pasari nu mai sunt pe cerul fara veste
Si bietul om ce-s eu isi canta bietul dor
La marginea padurii triste el spune o poveste
Dar nimeni nu asculta si nimeni nu aude
Doar propriile sperante se pare ca-s acolo
Vin ploiile si-i spala trecuturile crude
Nimic nu mai ramane din bietul om ce-s eu
Lumina lui Apolo
In veacul XV cel trecut
Pe pietrele marelui paris
Un mic copil prea plans si abatut
Cersera la coltul strazii Chateau-Pris
Plangand din ochii de cristal
O lacrima amara si curata
Statea pe jos ca fostul animal
Ce-mpodobea odaia regelui odata
Trecatorii grabiti si furiosi
Nu il vedeau dar oare cine ?
Privea spre ochii cei duiosi
Cu mana intinsa spre un bine ?
Dar iata cum departe un car
Impodobit cu aur ca un vis
Lumina puternica a unui far
Se apropia incet de Chateau-Pris
Curiosii se uitau inspre lumina
Si excalmau in marea lor uimire
Ca regele avea sa vina
Ce noroc pe dansii ce marire
Cand in sfarsitul corveta preamarita
Ajunse in coltul marelui castel
Dinspre multimea falnica si preauimita
Iata cum tasni un baietel
Se apropie de fata chipului domnesc
Acelasi Ludovic al XI-cea care domnea
Peste Parisul cel ceresc
Acelasi care Franta o conducea
Cand baiatul se vazu in fata unui rege
el Il privi momentul celui trist
Si il scuipa in chipul lui prea rece
In chipul lui de Antichrist
Desigur ca o garda din marele anturaj
Scoase o sabie si il ucise pe marele baiat
Un popor pe chipul lui cel plin de curaj
A fost pe loc ucis si in sant aruncat
Dar regele se sterse de scuipat
Si cu privirea intinsa spre norod
Scuipase la randu-i pe baiat
Si plecase mai departe peste pod !
Langa cetatea de abanos
In ziua cea de vara
Murdari intinsi cu fata-n jos
Stau cei trei morti afara
Ii ocoleste lumea si-i loveste
Cu ura si cu mila poate
Dar oare nimeni nu gandeste ?
Si nimeni nu socoate ?
Acesti trei morti candva
Au fost trei regi pe undeva
Dar acum in veacul nost
Sunt reci si fara rost
Primul mort e mila
Ce-i calcata si uitata
A omorat-o cu de-a sila
Aceeasi veche spada
Bogatia
Al doilea mort e onoarea
Care acum s-a sinucis
Caci a pierit al lumii vis
Si s-a nascut in loc abis
In viata cea sihastra
Al treilea mort e dragostea
Care-i de mult plecata
In lumea mare si spurcata
Care a fost candva odata
Buna
De cand eram mic am avut o dorinta
Sa beau un ceai cu Dumnezeu
Eu o nenorocita fiinta
Sa beau un ceai cu un zeu
Am inceput sa ma rog la icoane
Sa vina si Domnul la mine
Am adus mii de plocoane
Unde e Domnul de ce nu mai vine ?
Am inteles ca poate e ocupat
Are o lume de condus la picioare
Si eu un vierme mic si neinesemnat
L-am chemat la un ceai. Vai ce eroare
Fiind satul de atatea minciuni pamantesti
M-am gandit sa port un dialog cu un sfant
Sa-mi trimita un inger cu ganduri ceresti
Sa mai vorbesc cu el cand si cand
Dar nu imi trimise vre-un inger curat
Si nici nu aparu Dumnezeu
Iar o sa beau ceaiul sarat
Asa cum fac de ani mereu
Aveam atunci vre-o sase primaveri
Cand te-am vazut inlacrimata
Si stapanita de dureri
M-am apropiat incet de tine
Si ti-am zambit
Si ti-am soptit incet ca totu-i bine
Tu m-ai strans in brate si mi-ai dat un sarut
Erai asa de frumoasa cu ochii-nlacrimati
Ti-am spus ca n-o sa te uit
Mi-ai pus mana pe par te-ai ridicat incet
Si ai plecat
Lasand in urma un suflet
Atunci asa de tanar si de colorat
Azi asa de trist
Mama se pare te-am uitat
De atunci asa de trist si de orfan
Umbland din dureri in dureri
Te uitam an dupa an
Cand in sfarsit te-am regasit
Intr-o groapa
Ce trist am zambit
Aveai o groapa frumoasa
Langa groapa doi salcami minunati
Aici e acum noua ta casa
Ai plecat de la mine cand te ceream mai mult
Azi ce pot face
Inima moarta nu te ascult
De ce ai plecat ?
De ce m-ai uitat ?
Prea ne-ati tinut in umbra vechii rome
prea ne-ati umplut cu sute de arome
prea ne-ati impins prea mult am stat in jug
prea mult am tras ca boii de la plug
Am dat noi jos tiranul dar au venit tiranii
ce ne vaneaza doar patima si banii
Strambi si ipocriti tampiti cu pana-n mana
conduc acum carpatii si dunarea batrana
prea ati macinat cu vorbe ati distrus aceasta tara
numarandu-va doar banii zi de zi seara de seara
poporul este mare si are mari dorine
poprul-i plin de patimi de suflete de fiinte
iar noi cei simpli ne bizuim mereu
pe unul singur pe Bunul Dumnezeu
Caci stim, doar El din tronul sau de aur
El v-a salva poporul ghiaur
Era iarna si ai iesit pe usa
M-ai transformat intr-un pumn de cenusa
Ti-ai intors privirea spre mine
Si mi-ai urat sa-mi fie bine
Ce noapte fatala atunci
Ti-am trimis prin vant atatea rugi
A fost noaptea in care ai plecat
Departe, de mine cred c-ai uitat
Poate si acum dormi intr-o gara
Tinandu-te de mana cu norocul
Si eu plangand in fiecare seara
In vatra arde de atata vreme focul
Sau cine stie unde esti
Caci ai plecat in lumea larga
Poate ai ajuns cucoana-n bucuresti
Sau intr-o capitala plina de vuiet si larma
Sau te-a facut Zeus vre-o nereida
Sa canti din lira cu Apolo
Sau poate acuma dormi cernita
Manaci cum poti pe ici pe colo
Cine stie unde te-a dus destinul
Sa stii ca eu sunt tot aici in poarta
Ma lupt cu amarul si chinul
Ma plang pe mine. Doamne ce soarta
Nu vreau sa scriu povesti de amor
Despre un Romeo si o Julieta
Povesti cu tineri pline de dor
Cu un tanar frumos si o fata cocheta
Intr-o lume imorala plina de greu
Plina de crime plina de sange
Nenorociti indragostiti si fara Dumnezeu
Prea orbi sa vada ca lumea-i ii plange
In loc sa lupte pentru bine
Se ascund dupa ziduri si de iubesc
Nenorociti prea chiori sa vada ziua de maine
Cuvinte din Odisee cu buze pagane soptesc
Se roaga la stele cu sila
Tineret nenorocit lipsit de mandrie
O lume pagana lipsita de mila
Te plang pe tine Isus si pe tine Marie
De ar veni chiar Dumnezeu pe pamant
Si va-ar vedea asa nepasatori si rai
Lipsiti de dreptate cu chipul preasfant
V-ar arunca in ale iadului vai
In jur e atate nenorocire si durere
Si eu sa rad mai am putere ?
In jur e plin de muribunzi
De batrani plouati si uzi
De copii schilozi si orfani
De avari cu prea multi bani
E plin de rautate si de greu
Si-n cap aveti doar dragoste mereu !
Va ganditi la dragoste si la pupici
Trecand pe langa cersetorii mici
Ce in zadar va-ntind o mana
Ca n-au mancat de o saptamana
Iar hainele murdare rupte
Ce au trecut prin mii de lupte
Atarna de saraci ca si un gunoi
De ce ganditi mereu la voi ?
Mergeti prin cofetarii la prajitura
Mereu prin bar la bautura
Si strada-i plina de saraci
Ce dorm sub poduri, sub copaci
Si peste tot vedeti orfani
De ce nu-ntindeti cativa bani ?
Stiu, sunteti indragostiti
Dar asta nu va face sfinti
Nu voi sa parasesc Bizantul
Nu voi sa trec prin poarta de arama
Nu voi sa fiu batut cu lantul
Si mandri sa m-atarne-n rama
Nu voi sa ajung prin paradis
Sa gust din mana cea cereasca
Nu voi sa te privesc in vis
Privirea-mi sa te pangareasca
Nu voi sa explorez americi
Nu voi sa-l bat pe Napoleon
Nu voi s-omor conducatori anemici
Sa distrug armate cu un batalion
Nu vreau nici gloria sumbra
Nu vreau sa am curaj
Ma multumesc sa stau in umbra
Cu numele de las
Nu vreau nici soare si nici stele
Nu voi sa il ating pe Hyperion
Caci sa le car.. sunt mult prea grele
Si nu mi-ar folosi nici un milion
Nu voi sa zbor pe langa nori
Caci zboru-i greu si timpul e putin
Si as putea sa fac erori
Mai bine asa mai bine ma abtin
Nu nu voi nici sa mai traiesc
Caci viata a ajuns sa doara
Iar nimanu-i nu ii doresc
Sa se mai nasca a doua oara
Nu cer nimic caci nu am ce oferi
Doar trupul meu pagan si gol
Il dau pamantului cand n-oi mai fi
Sa il pastreze ca pe-un sol
Sa ma agate intr-o funie
In piata vechiului Bizant
Sau sa m-aprinda cu manie
Si sa m-arunce intr-un sant
Sa vina revolutii si razboaie
Sa treaca peste-al meu sicriu
Si voi batuti de vant batuti de ploaie
O sa va rad in fata
Caci nu o sa mai fiu
Ma plimb incet cu pas nesigur
Peste inrositul sumbru camp
E plin de trupuri dar sunt singur
Intorc privirea cand si cand
Nu vad nimic nici un copac
Nu vad vre-un nor cu puful dalb
Doar in fata unui lac
Isi oglindeste luna trupul alb
Pas dupa pas calc cate-un trup
Sub talpa-mi scartaie un suflet
Bucati de carne incet se rup
Mi se lipesc incet de cuget
Aici un trup aici o arma
Aici doi morti cu fata aramie
Nenorocit destin si moartea calpa
Se intinde din nou peste campie
Un rau de sange incet se scurge
Si vad si aud cadavre peste tot
Imi vine a rade si a plange
Ei sunt spartani, eu sunt hilot
Ei au murit incununati de glorie
Dar eu traiesc in aura de frica
Sunt protejat de aceasta veche scorpie
Impotriva caruia spiritu-mi se ridica
As vrea sa mor dar draga-mi este viata
As vrea sa fiu un trup lipsit de suflet
Sa fiu o stana cu inima de gheata
Lipsit de amor lipsit de cuget
As vrea sa il pictez pe Eros orb
Sa umblu mort prin lume
Si negru ca un corb
Lipsit de Dumnezeu si fara nume
Copii orfani
De ar fi sa mor in clipa asta prematura
De ar fi sa plec pe drumul catre iad
Sa stiti ca n-as muri in inima cu ura
Si n-as muri stiindu-ma vinovat
Cu chipul sus la fel ca imparatii
Eu as muri in in orice si ce moment
Si nici nu as depune contestatii
Si nici nu as cere sa-mi faceti monument
M-as duce fara sa plang la moarte
M-as duce asa incet , un om sfarsit
Stiind ca sicriul nimeni n-o sa mi-l poarte
Si stiind ca niciodata nimeni nu m-a iubit
Am fost copilul lumii intregi
Am fost o umbra peste o planeta
Am fost o albie doar pentru rauri seci
Am fost ca un Romeo lisit de a lui Julieta
Am fost de toate si totusi nu am fost nimic
Am fost doar o adiere trista de vant
Am fost un gand prea stirb si prea mic
Sa merit si eu un loc pe pamant
Si cand m-am treansformat din gand in idee
Cand am crescut frumos ca si voi
Cu glasul lin de orhidee
Ce ati facut ? M-ati aruncat la gunoi
Dar nu-i nimic caci nu sunt suparat
Si nici nu reprosez cuvia ceva
Nici mamei mele care se pare m-a uitat
Si ma lasat al nimenui demult candva
Nu reposez nici lumii intregi
Ca m-a scuipat si m-a batut cu bolovani
Si mi-a aruncat doar vorbe goale si reci
Va plang pe voi copii nenorociti si orfani
La fel ca mine veti ajunge si voi
Ca prea sunteti singuri pe lume
Ajungeti si voi in lumea de apoi
Gata cu foamea lipsita de nume
Aici printre oameni se pare
Ca nu aveti sau meritati vre-un loc
Nici pe intinsul uscat nici in adanca mare
N-aveti nimic , ingeri lipsiti de noroc
Aveti doar dreptul sa muriti ca mine
Aveti chiar obligatia sa va stingeti
Sa mergeti intr-un loc sa va fie si voua bine
Sau puteti ramane muritori si sa plangeti
Copii orfani , un handicap in coasta omenirii
Copii orfani doar rodul unor iubiri ce au pierit
Va veni si pentru voi o clipa a mantuirii
Cand se vor cai cei care nu v-au iubit
Statea la coltul strazii marelui oras
Intins pe jos murdar si nevazut
Un orb cu chip solemn si plin de curaj
Un orb parca adus din veachul trecut
Asa de umilit intindea o mana-n zadar
Asa de trist cersea o bucata de paine
Dar fiind asa de sarac si murdar
Era privit mai rau ca un caine
Nimeni nu ii dadea o vorba buna
Nimeni nu il privea cu mila
Lume pagana si nebuna
Il priveau plini de ura si sila
Dar intr-o zi un copil mic si frumos
Statea langa el si manca cozonac
Si acest copil cu suflet milos
Se apropie incet de orbul sarac
Cu ochii lui asa de dulci privea
Spre orbul intins ce sta cu mana-n-tinsa
Spre batranul nevinovat ce cersea
Spre orbul suparat cu inima aprinsa
Si copilul ii intinse cozonacul
Cu chipul temator ca un fugar
Ce bucurie pe orb caci saracul
Nu mai sta cu mana intinsa-n zadar
Si-a dat seama ca lumea e buna
Si mare ca crengile unui falnic copac
Pentru ca Dumnezeu i-a trimis din luna
Aceasta bucata de cozonac
Asa e uneori in lumea celor mari
Semenii nostri pot si muri
Pentru ca noi suntem rai si avari
Nu mai avem inimi de copii
Sa fim buni atat ne-a ramas
Sa fin uniti si buni ca fratii
Si in umbra ultimului nostru pas
Vom ramane falnici ca imparatii
Prizonierii viselor tarzii
Prizonierii viselor desarte
Te astept pe tine nimfa sa vii
Sa ma mai ierti de pacate
Ziua in zi se face noapte
Pe cer e atata intuceric
Pasari mii se scutur moarte
Si cad in adancul feric
Pamantul arde si e ars
Iar apa toata e rapita
In umbra ultimului vals
Viata toata mi-e sfarsita
Chiar Dumnezeu se pare
Din tronul sau prea luminos
Incearca fuge si dispare
Spre adancul pacatos
Satanele si diavoli zboara
Peste fata fostului pamant
Ingerii se bat si se omoara
Si apoi se las purtati de vant
Sunt asa de viu si asa de ucis
Imi pare ca lumea ma bate
Ma vad de pe acum uitat in abis
Purtant o lume intreaga in spate
Uita-ne primavara
O alta primavara ne intra prin suflet
O alta primavara ne bate-n fereastra
Apare din nou verdele-n cuget
Apare din nou primavara maiastra
De ce a venit din nou aceasta zana
De ce nu a ramas in regatul de foc
Poate pleca caci lumea-i batrana
La fel ca noi muritorii lipsiti de noroc
In urma iernii ce a fost
Au ramas doar campuri inghetate
Si vijelii fara rost
Ne bat peste gradinile uitate si moarte
Nu mai avem nevoie de caldura
Nici de fructe mari si gustoase
Le aruncam privindu-le cu ura
Acum ne par mici si scarboase
Ne lipsim de cereale si paine
Nici foamea nu-si mai cere tributul
Ducem acum o viata de caine
Privind cu frica la ziua de maine
Uita-ne primavara si pleaca acasa
Ultima iarna prea mult ne-nghetat
Uita-ne primavara si pleaca acasa
Uita-ne primavara caci noi te-am uitat
Un trup fara de cap ca o corabie fara vele
Ca un naufragiu pe nisipul unei plaje
Ca un turist nenorocit pierdut de bagaje
O biata fiinta in cautarea unei stele
Cu ce sa il compar ? Nu stiu
Caci nu e om poate nici fiinta
E doar speranta si dorinta
Un trup decapitat dar totusi viu
As putea sa il numesc un vis
Un calator din somn in somn
Bagaret in capul celor ce dorm
Un fost cosmar pierdut prin paradis
Un inorog ce-si cauta gloria intr-o stea
Alearga ca un visator dupa o lumina
Un evadat, un condamnat fara vre-o vina
Urmaritorul unei umbre stupide si rea
Asemeni acestui visator sunt eu
Alerg mereu dupa umbre si vise
Caut mereu oceane aprinse
La fel ca bietul Orfeu
Am ajuns sa iubesc doar iubiri
Amagitoare si desarte meduze
Doar doua salcii trecute amintiri
Ma mai aproprie de fadele-ti buze
Unde ma duceti visuri desarte
Schimbatoare izvoare cu apa murdara
Ma inecati in ale mele pacate
Un chip de gheata sub un soare de vara
Se apropie incet printre stele
Domnul sa planga peste chipul tau
Iar eu privesc iar spre visele mele
Si-ncep sa simt ca-mi pare rau
Printre porumbul taiat de tractoare
Se strecoara o umbra divina
Printre fum si printre zgomotul de motoare
Mi se strecoara in suflet o vina
Si ma indrept din nou spre al tau chip
Si te intreb ce vina port
Dar taci si taci mereu , mie imi vine sa tip
Imi vine sa plang caci glasul ti-e mort
Dar din ochi nu mi se scurge nimic
O lacrima amara nu curge
In fata ta sfanta doamna ingenunchez umilit
Si din piept mi se naste un fluviu de sange
Doar umbre ma poarta acum
Peste tot sunt sunt flacari fierbinti
Nu vad nimic ratacit de al meu drum
Nenorocite umbre cum ma umiliti
Iata si destinul cum moare
Saturat sa ma urmeze in iad
Saturat de atata sudoare
E mort , si eu sunt vinovat !
Sau tu esti vinovata oare
Ca nu ai vrut sa ma iubesti ?
M-ai parasit fara sa stii ca doare
Pe mine nu mai vrut dar oare ce-ti doresti
O lebada pe lacul ei
Se plimba asa de tainica si cuminte
Tu linistea vrei sa i-o iei
Nenorocita femeie lipsita de minte
Am ajuns sa iubesc doar nimic
Doar nimicuri goale si reci
Un mic vagabond prea murdar si prea mic
Sa te priveasca doamna cum pleci
Stefane maria ta
Incepem a ne retrage
Oastea turca nu vrea pace
Si armata a pierit
Pruncii tarii au murit
Stefane maria ta
Dusmanii vrem sa-i batem
Dar armata nu avem
Spune-ne ce sa facem !
Dute-n varf de munte
Si incaleca pe-o luntre
Si aduna codriul des
Zi ca n-are de ales
Zi sa vina sa se bata
Sa distruga oastea toata
Si apoi dute in varf de tara
Toti flacai or sa sara
Si striga din cornul meu
Sa vina flacai mereu
Si aduna oaste mare
Sa vina in ajutare
Sa vina toti pruncii tarii
Sa bata praful cararii
Sa vina sa bata turci
Toti flacai sa-i aduci
Sa le dai arme si vin
Tuica dulce de pelin
Sa le dai la toti pamant
Sa vina manati de vant
Si apoi dute la castel
Si canta din menestrel
Canta o oda tare dulce
Toti dusmanii sa ii culce
Si canta o doina amara
Toti dusmanii or sa moara
Si apoi spune si o ruga
Toti dusmanii or sa fuga
Sa moara dusmanii tari
Sa bata praful cararii
Si sa stie ca mai tare
Este tot Stefan cel Mare
Dar iata cum luna coboara
Sub linia orizontului pustiu
Doar bietul cocor inca zboara
Sa demonstreze ca e viu
O salcie batrana se pleaca
Si florile calea-mi deschid
Sentimente de amor ma incearca
Dar le ascund si le-nchid
Ma apropii incet de izvor
Si-l vad ca nu mai are apa de dat
A mai ramas doar un firisor
Restul parca s-a scurs peste iad
De ce destinul s-a oprit chiar acum
In aceasta padure hidoasa
Poate s-a ratacit de al lui drum
Si nici nu ar vrea sa se-ntoarca acasa
De ce nu s-a oprit intr-o gara
Sa ma pot urca intr-un tren si sa plec
Sa fumez linistit o tigara
Si apoi mai departe sa trec
Acum trebuie sa astept timpul chior
Sa ma duca de aici cat mai curand
Ma urc intr-un pom si strig : Ajutor
Dar e prea pustiu nenorocitul pamant
Si imi raspunde doar vantul
Cu un suierat asa de sinistru
Si asa incet i se aude cantul
De departe al unui maestru
Mai am ceva de facut ?
Sa ma culc sub un pom
Sa ma gandesc la timpul trecut
Cand eram si eu om
Acum am ajuns calator
Din destin in destin
Din amor in amor
Din strain in strain