Viitorii poeti

Un popor e mort atunci cand ii mor cuvintele. O poezie pentru un popor

De-as fi doar eu pe aceasta lume
Nestingherit si liber tot mereu
M-as lepada de propriul nume
Si m-as juca de-a Prometeu

De-o stanca in mare incatusat
As plange si m-as zbate firos
As fi inca un Prometeu uitat
Si torturat de timpul pacatos

Zi de zi si vesnic va sa vina
Un vultur auriu cu chip de zeu
Sa imi manance ficatii pe lumina
Ca pe intuneric sa creasca iar mereu

Intr-un final cand o sa treaca
Atatea secole de chin si de dureri
Stanca de care sunt legat sa sparga
Jugul pe care-l port de atatea veri

O dulce libertate bun venit
In ziua mea eu ma intorc la tine
Desi mult mai batran si chinuit
In sanul tau ma simt mai bine

Tot singur pe pamant sunt si acum
Dar parca nu imi place singur pe vecie
As vrea sa o apuc pe vechiul drum
Sa pot gusta si eu o bucurie

Iata-l azi cum porneste bietul eu
In cautare oamenilor ce lipsesc
Eu care ma jucam de-a Prometeu
Mi-am dat seama ca trebuie sa iubesc

Despre mine

Talentele se nasc mereu. Mereu unui copil i se apropie de suflet o stea norocoasa. De multe ori acea stea se pierde in mijlocul omenirii se pierde in mijlocul atator rautati si invidii, publicati o poezie nu conteaza cat de proasta dar sa o publicati sa vada lumea ca speranta moare ultima. Inceputul e mai greu oricum.